Uită-te la cum îi spunem părților unui scaun: picioare, brațe, spătar, șezut. Nicio altă piesă de mobilier nu poartă atât de mult din corpul nostru în nume. Masa are picioare, dulapul are uși, patul are o tăblie. Scaunul are aproape tot ce avem noi. E singurul obiect din casă desenat după forma unui om care încă nu a sosit.
Poate de aceea un scaun gol nu pare niciodată cu adevărat gol.
Scaunul ca portret
În 1888, Van Gogh a pictat două scaune. Pe al lui: un scaun simplu din lemn, cu șezut de paie, cu o pipă și puțin tutun pe el. Pe al lui Gauguin: un fotoliu cu brațe curbate, cu o lumânare aprinsă și două cărți. Niciun om în tablouri. Și totuși, cine le privește simte doi oameni foarte diferiți.
Scaunele tale fac același lucru, fie că vrei, fie că nu. Un scaun drept din lemn spune altceva decât un fotoliu adânc de catifea. Un taburet de bar spune altceva decât o bancă lungă. Când alegi un scaun, alegi un fel de a sta, și, puțin, un fel de a fi.
O clădire mică pentru un singur om
Mulți arhitecți, cei care desenau case întregi, s-au întors mereu la scaun. Nu întâmplător. Un scaun are tot ce are o clădire: structură, echilibru, greutate, material, o față și un spate. Doar că totul încape în jumătate de metru pătrat și trebuie să țină un om viu care se mișcă.
Când te uiți la un scaun bun, îi vezi gândul. Unde se unește piciorul cu șezutul. Cum se curbează spătarul. Cât de subțire a putut fi lemnul fără să se rupă. E arhitectură pe care o poți ridica cu o mână.
Mobila care călătorește
Dintre toate piesele din casă, scaunul e cel mai nomad. Patul nu se mută, dulapul nici atât. Dar scaunul pleacă mereu undeva. Îl duci în curte într-o seară de vară. Îl tragi lângă patul cuiva care a răcit, ca să-i ții de urât. Îl muți lângă un prieten venit în vizită, ca să-l asculți mai de aproape.
Dacă vrei să știi cum trăiește cu adevărat o casă, nu te uita unde stau scaunele. Uită-te unde sunt duse.
De aceea, dintre scaunele tale, măcar unul să fie ușor de luat cu o mână și destul de frumos ca să fie bine primit în orice cameră ar ajunge.
Scăunelul cu trei picioare
În casele vechi de la țară, cu podeaua de pământ bătut, scăunelele aveau adesea trei picioare. Nu din sărăcie, ci din înțelepciune. Pe o podea strâmbă, patru picioare se clatină mereu. Trei își găsesc întotdeauna locul.
E o lecție mai veche decât orice manual de design: stabilitatea nu vine din cât de multe sprijine ai, ci din cât de bine se așază cele pe care le ai.
Cum alegi un scaun
Ridică-l. Greutatea lui îți spune dacă îl vei muta prin casă sau va rămâne mereu în același loc.
Privește-l din spate. Într-o cameră, scaunele se văd mai des din spate decât din față: intri pe ușă și vezi spătarele de la masă. Un scaun frumos doar din față e frumos pe jumătate.
Și lasă-ți un singur scaun pe care îl iubești mai mult decât e nevoie. Celelalte pot fi liniștite, simple, aproape invizibile. Unul singur poate fi al tău.
Un exercițiu
Numără scaunele din casa ta. Toate: de la masă, din birou, din baie, din balcon, cele puse deoparte. Apoi întreabă-te pe care dintre ele n-a stat nimeni în ultima lună. Pe acela, fie îl muți acolo unde ar avea un rost, fie îl lași să plece la cineva care îl va folosi.
Scaunul e singurul obiect din casă care te așteaptă în forma ta.
Lasă un răspuns