Există lucruri pe care le privești o dată și le uiți. Și există unul pe care îl vei privi de mii de ori: dimineața, în trecere, cu cafeaua în mână, seara, când lumina scade și culorile lui se schimbă odată cu tine. Tabloul de pe perete nu e un obiect pe care îl cumperi. E o prezență cu care alegi să locuiești.
Nu decorul, ci întâlnirea
Mulți aleg un tablou ca să se potrivească cu canapeaua. Îi caută culoarea pernelor, tonul covorului, și pleacă acasă cu ceva care se asortează cu tot și nu spune nimic.
Un tablou bun nu se potrivește cu camera. Se potrivește cu tine. Te oprește, te întreabă ceva, îți amintește de un loc, de o stare, de cine ai fost sau de cine vrei să fii. Dacă după o lună încă te oprești în fața lui, ai ales bine.
Nu trebuie să coste mult
Arta de pe pereții tăi nu are nevoie de semnătură celebră. Poate fi o grafică de la un artist tânăr, o fotografie făcută de tine într-o călătorie, o bucată de țesătură veche întinsă pe un cadru, un desen al copilului tău, încadrat cu aceeași grijă ca o pictură.
Ce le face valoroase e alegerea. Un lucru ieftin, ales cu atenție, spune mai mult decât unul scump cumpărat ca să umple un gol.
Înălțimea la care trăiește
Cea mai frecventă greșeală e un tablou agățat prea sus, ca și cum s-ar feri de oameni. Centrul lui stă bine la aproximativ 145–150 cm de la podea, aceeași înălțime în toate camerele, ca un fir invizibil care trece prin casă.
Deasupra unei canapele sau a unei console, regula se schimbă puțin: tabloul se apropie de mobilă, cu marginea de jos la 20–25 cm deasupra ei. Așa cele două se citesc împreună, ca o singură frază, nu ca două cuvinte rătăcite pe pagină.
Mărimea care îi dă greutate
Un tablou prea mic deasupra unei canapele mari arată ca un timbru pe un plic gol. Ca reper, lățimea lui poate fi cam două treimi din lățimea mobilei de dedesubt.
Dacă ai mai multe lucrări mici, le poți aduna într-un grup, cu spații egale de 5–8 cm între rame. Grupul lucrează atunci ca un singur tablou mare. Înainte să dai vreo gaură, decupează forma fiecărei rame din hârtie și lipește-le pe perete. Trăiește câteva zile cu ele și mută-le până când privirea se așază singură.
Lumina care îl trezește
Un tablou are nevoie de lumină, dar nu de soare direct, care îi stinge culorile în câțiva ani. Seara, o lumină îndreptată spre el de sus, dintr-un spot sau de pe o șină, îl face să pară că respiră. Fără ea, după apus, tabloul se retrage în umbră și peretele rămâne gol.
Fiecare cameră, alt tablou
Nu orice lucrare se potrivește oriunde, pentru că nu în orice cameră o privești la fel.
În hol, tabloul te întâmpină și te petrece. Îl vezi în treacăt, așa că poate fi ceva clar, care se citește dintr-o privire.
În living, unde stai și vorbești, e locul lucrării mari, cu straturi, care se descoperă în timp și pornește singură o conversație.
În dormitor, alege ceva care se retrage: culori domoale, forme liniștite, nimic care să-ți ceară atenție când vrei să te odihnești.
Iar în bucătărie e loc de joacă: o lucrare mică, poate neașteptată, care te face să zâmbești în timp ce amesteci în oală.
Un mic exercițiu
Ia, pe rând, fiecare tablou din casă și scrie pe spatele ramei, cu creionul, de unde vine și de ce l-ai ales. Dacă pentru unul nu găsești niciun răspuns, poate că nu mai e al tău. Iar dacă găsești o poveste lungă, poate că merită un loc mai bun decât cel în care stă acum.
Ce rămâne
Pereții tăi nu au nevoie să fie plini. Au nevoie de câteva lucruri pe care să le privești cu drag, ani la rând, fără să te saturi.
Un tablou bun nu acoperă un perete gol. Îți ține companie în fiecare zi în care treci pe lângă el.
Lasă un răspuns