Când fuge esența: ce rămâne pe fundul flaconului

Un flacon de parfum uitat fără dop nu se golește într-o zi. Pleacă întâi notele de sus, cele luminoase, care se simt primele. Apoi, încet, se subțiază inima parfumului. Într-o dimineață îl ridici, îl miroși și nu-l mai recunoști. E tot acolo, dar parcă a devenit altceva, mai slab, mai departe de ce era.

Așa ne simțim uneori și noi. Nimic nu s-a rupt și nimic nu s-a întâmplat brusc. Doar că, într-o zi, ne uităm în jur și în noi și nu ne mai găsim mirosul.

Cum se simte când fuge

Esența nu anunță când pleacă. Se vede în lucruri mici.

În casă: camerele s-au umplut cu lucruri pe care nu le-ai ales cu adevărat, primite, cumpărate în grabă sau păstrate din politețe. Ai aranjat spațiul pentru cei care vin în vizită, nu pentru tine. Iar dacă te-ar întreba cineva ce ai lua cu tine din toată casa, ai sta mult pe gânduri.

În tine: spui „da” înainte să te întrebi. Ești obosit fără să fi făcut ceva greu. Vorbești cu cuvintele altora și dorești ce își doresc cei din jur. Nu e tristețe. E o diluare.

Pleacă întâi ce era la suprafață

Parfumierii spun că un parfum are trei etaje. Notele de vârf, care se simt imediat și dispar repede. Notele de inimă, care țin câteva ore. Și notele de bază, grele și lente, care rămân pe piele până a doua zi.

Ce simțim că pierdem primul e, de cele mai multe ori, doar stratul de sus: rolurile, entuziasmul unei perioade, gustul pentru un stil care era la modă. Asta nu e esența. Esența e nota de bază. Iar nota de bază pleacă ultima și aproape niciodată de tot.

Unde o cauți

Nota ta de bază e acolo unde mâinile tale mergeau singure, înainte să le spună cineva ce să facă. Gândește-te ce făceai, copil fiind, ore întregi, fără să te cheme nimeni: desenai, sădeai semințe în ghivece, desfăceai aparate, citeai sub pătură, cântai singur.

Acolo e mirosul tău. Și poate că, de ani buni, nu i-ai mai făcut loc în casă.

• Dă-i un colț. O masă mică cu creioanele scoase din cutie, un pervaz cu ghivece și pământ, un loc pentru instrumentul pe care l-ai pus în debara. Nu pentru performanță, ci pentru gestul în sine.
• Lasă-l să se vadă. Esența care stă închisă în sertare nu mai miroase. Un singur lucru al ei, la vedere, îți amintește în fiecare zi cine erai înainte de toate celelalte.
• Golește un raft și umple-l încet. Scoate tot și pune la loc doar ce te recunoaște când îl ții în mână. Ce rămâne pe masă după o săptămână poate pleca liniștit.

Concentrarea, nu adăugarea

Când simțim că ne-am pierdut, avem tendința să adăugăm: un hobby nou, un curs, o renovare, un obiect care să ne „reprezinte”. Dar esența nu se obține prin adăugare. Parfumul se face prin distilare: se încălzește încet, iar apa pleacă și rămâne doar ce e mai concentrat.

Și la noi tot așa merge. Ai nevoie de timp liniștit, în care apa altora să se evapore din tine: părerile, așteptările, zgomotul. Nu trebuie să devii altcineva. Trebuie doar să rămâi destul timp singur cu tine încât să te simți din nou.

Pune dopul la loc

Odată regăsită, esența trebuie ocrotită. Nu cu ziduri, ci cu un gest mic, ca dopul unui flacon: o oră a zilei care e doar a ta, un colț pe care nu-l împarți, un „mai mă gândesc” spus înainte de un „da”. E destul cât să nu mai lași totul să se evapore.

Esența nu fuge niciodată de tot. Te așteaptă pe fundul flaconului, mai concentrată ca oricând, până îți amintești să o cauți.