Așază-te o dată pe podeaua camerei copilului tău. Vei vedea o casă pe care n-ai mai văzut-o de ani de zile. Marginea mesei ajunge la nivelul frunții, iar mânerele sunt undeva sus, acolo unde începe permisiunea. Ce ție ți se pare firesc, lui i se pare mare, îndepărtat sau interzis. Camera lui începe de aici, din privirea lui, nu din a ta.
Un copil nu are nevoie de o cameră ca într-o fotografie. Are nevoie de una pe care s-o poată folosi. Rafturi joase, de unde își ia singur cărțile și unde le poate pune la loc fără să-l rogi. Atunci ordinea încetează să fie o poruncă și devine un joc pe care îl stăpânește el.
Lasă podeaua liberă. Acolo se construiesc orașe din cuburi și se câștigă bătălii. Un covor gros, care se spală ușor, și mobilă puțină, așezată spre pereți, îi dau loc ca imaginația să se întindă.
Dăruiește-i un colț doar pentru liniște: o saltea joasă, câteva perne, o pătură și un raft cu trei cărți. Nu are nevoie de mai mult ca să-și adune gândurile, așa cum face orice om mare.
Dă-i un perete al lui. O vopsea lavabilă, o tablă sau o foaie mare prinsă cu bandă. Desenele nu strică peretele, ci îl fac viu. Iar într-o zi, liniuțele creionate cu înălțimea lui vor fi cea mai frumoasă decorațiune din toată casa.
Nu-i pune toate jucăriile la vedere. Câteva pe raft, restul într-o ladă, schimbate din când în când. Un copil înconjurat de prea multe nu se mai joacă cu niciuna.
Alege culori blânde, dar nu sterile, și lasă-l să aleagă el un singur lucru: o pernă, un tablou, culoarea unei perdele. Acel lucru va fi primul pe care îl va simți ca al lui.
Gândește mobila pentru ani, nu pentru un sezon: un pat care rămâne bun, un birou care crește odată cu el. Colțuri rotunjite, dulapuri fixate de perete, și liniște pentru tine.
O cameră făcută pentru un copil nu îl învață să locuiască; îl lasă să se simtă acasă de la înălțimea lui.
Lasă un răspuns