Există obiecte pe care le privești și obiecte care te privesc înapoi. Cărțile sunt din a doua categorie. Un raft plin nu e doar un loc unde se așază hârtie. E un perete făcut din vocile altor oameni, din întrebările pe care ți le-ai pus la douăzeci de ani și din cele pe care abia acum îndrăznești să le pui.
De aceea o bibliotecă nu se decorează. Se construiește, încet, ca orice lucru care trebuie să țină greutate.
Un autoportret pe care nu l-ai pictat tu
Cine se oprește în fața raftului tău cu cărți află despre tine mai mult decât dintr-o conversație lungă. Nu doar ce ai citit, ci încotro ai fost atras: spre istorie sau spre grădini, spre poezie sau spre bucătării îndepărtate. E un portret al tău alcătuit din cuvintele altora, iar fiecare volum adăugat mai pune o tușă.
Și, ca orice portret sincer, are și părți neterminate.
Cărțile pe care nu le-ai citit încă
Umberto Eco avea zeci de mii de volume și era întrebat adesea, cu uimire, dacă le citise pe toate. Răspunsul lui era, în esență, că nu despre asta e vorba: cărțile citite contează mult mai puțin decât cele necitite. Biblioteca nu e un trofeu al lucrurilor știute, ci o rezervă a celor pe care încă nu le știi.
Așa că nu privi cărțile care așteaptă ca pe o datorie. Ele sunt promisiunea că mâine vei fi puțin altcineva decât azi.
Unde poate locui o bibliotecă
Nu ai nevoie de o cameră întreagă. Uneori cel mai frumos loc pentru cărți e cel la care nu te gândești:
- în jurul unei uși, unde rafturile o încadrează de jos până sus și transformă o simplă trecere într-un portal;
- sub scară, în spațiul acela strâmb pe care de obicei nu știm cum să-l folosim;
- în dormitor, pe un raft jos lângă pat, pentru cele câteva cărți pe care le citești acum și pe care nu vrei să le cauți prin casă;
- pe un perete întreg, construit pe măsură, dacă ai mai multe cărți decât locuri, pentru că un zid de cărți izolează și liniștește camera mai bine decât orice tablou.
Cum se construiește un raft care ține
Cărțile sunt grele, mai grele decât par. Un raft de lemn masiv de doi centimetri grosime începe să se încovoaie dacă deschiderea dintre suporturi trece de 80 de centimetri. Pentru o bibliotecă care nu se îndoaie cu anii, păstrează deschiderile mai scurte sau alege rafturi mai groase.
Adâncimea potrivită pentru majoritatea cărților e între 25 și 30 de centimetri. Mai adânc, iar volumele încep să se ascundă unul în spatele celuilalt. Lasă și câteva rafturi reglabile, pentru că biblioteca ta de peste zece ani nu va avea aceleași formate ca cea de azi. Albumele și atlasele stau cel mai bine jos, unde le ridici ușor și unde dau întregului un centru de greutate.
Ordinea care te ajută să găsești
Rafturile aranjate după culoarea cotorului arată spectaculos de departe. De aproape, devin un labirint: îți amintești despre ce era o carte, nu ce culoare avea. Și mai trist e obiceiul de a întoarce cotoarele spre perete, pentru un aer uniform. Atunci cărțile încetează să mai vorbească și devin simple cărămizi.
Ordinea bună e cea care urmează felul în care gândești tu: pe teme, pe autori, pe perioade ale vieții tale. O bibliotecă în care găsești o carte din prima e o bibliotecă pe care o folosești.
Soarele care le șterge
Lumina directă e dușmanul cotoarelor. În câțiva ani, o carte așezată lângă o fereastră însorită își pierde culorile, iar hârtia se îngălbenește. Așază biblioteca pe un perete care nu primește soare direct sau lasă pe partea cea mai luminoasă cărțile la care ții mai puțin.
Cărțile care pleacă
Cărțile nu trebuie doar să se adune. Trebuie și să plece. O carte împrumutată unui prieten, una lăsată într-o cutie de cărți din cartier, una dăruită cuiva care are nevoie de ea acum: toate acestea fac loc pentru ce urmează. O bibliotecă vie e una prin care cărțile circulă, nu una care doar crește până nu mai încape nimic.
Un exercițiu pentru săptămâna aceasta
Alege cinci cărți care te-au schimbat. Nu cele mai importante pentru lume, ci pentru tine. Scoate-le de oriunde ar fi și așază-le împreună, la înălțimea ochilor. Lasă-le acolo câteva zile și observă ce simți când treci pe lângă ele. S-ar putea ca biblioteca ta să fi avut nevoie de un centru, iar centrul acela să fi fost, de la început, chiar povestea ta.
O bibliotecă nu arată cât ai citit. Arată cât de departe ai fost dispus să mergi fără să pleci de acasă.
Lasă un răspuns