Există o suprafață în casa ta pe care o privești cel mai rar și care, totuși, te privește tot timpul. Nu are mobilă, nu are tablouri, nu primește oaspeți. Stă deasupra, răbdătoare, și hotărăște în tăcere cât de mare ți se pare camera, cât de aproape sunt pereții, cât de adânc respiri când intri.
Tavanul e al cincilea perete. Și, de cele mai multe ori, e peretele uitat.
Ce vedeai când erai mic
Îți amintești cum era să stai întins pe spate, copil, și să te uiți în sus? Tavanul era o hartă. O fisură devenea un râu, o pată era un continent, umbra lustrei se lungea seara ca o pasăre. Era primul ecran al imaginației tale.
Apoi am crescut și ne-am mutat privirea la înălțimea ochilor. Am început să alegem canapele, covoare, culori de perete. Iar tavanul a rămas „alb, ca de obicei”. Nu pentru că așa am vrut, ci pentru că nu ne-am întrebat.
Te invit să te întrebi.
Înălțimea schimbă felul în care stai
Un tavan înalt îți dă aer deasupra gândurilor. Îți îndreaptă spatele, te face să vorbești mai rar, mai larg. Dar poate fi și rece, dacă nimic nu coboară spre tine.
Un tavan jos te adună. Te așază, te apropie de ceilalți, face camera să semene cu o îmbrățișare. Dar poate apăsa, dacă îl încarci.
Niciunul nu e mai bun. Fiecare cere altceva de la tine.
Câteva lucruri pe care le poți face
Dacă tavanul e înalt, adu ceva mai aproape de om. O lustră suspendată deasupra mesei, coborâtă la 70–80 cm de blat, creează o cameră în cameră. O culoare caldă, cu o nuanță mai închisă decât pereții, „coboară” vizual înălțimea și o face primitoare.
Dacă tavanul e jos, lasă-l să plutească. Vopsește-l în aceeași culoare cu pereții sau cu un ton mai deschis, ca să dispară granița dintre ei. Evită corpurile de iluminat grele, care atârnă; alege lumini aplicate sau indirecte, ascunse într-o margine.
Alege finisajul mat. Un tavan lucios arată fiecare denivelare și fiecare reflexie de bec. Mat-ul iartă și liniștește.
Gândește-te la dormitor din poziția culcat. Acolo tavanul e ultimul lucru pe care îl vezi seara și primul dimineața. Un șir de spoturi deasupra patului e ca un cer înțepat de ace. Mai bine o lumină blândă, laterală, iar deasupra ta – nimic care să ceară atenție.
Nu-ți fie teamă de lemn. Grinzi aparente, un tavan îmbrăcat în lambriu deschis la culoare, o fâșie de lemn doar deasupra zonei de masă – toate aduc căldură de sus în jos, ca un acoperiș care se vede din interior.
Lasă o umbră între perete și tavan. O mică retragere, un profil discret sau o bandă de lumină ascunsă desparte cele două suprafețe și face tavanul să pară că plutește.
Ritmul înălțimilor
Într-o casă bine gândită, tavanul nu are aceeași înălțime peste tot. Un hol mai jos te pregătește pentru un living mai înalt. O nișă coborâtă face loc unui colț de citit. Treci dintr-un spațiu strâns într-unul larg și simți eliberarea fără să știi de unde vine.
Asta e muzica de deasupra. Nu o auzi, dar o urmezi.
O invitație
Diseară, înainte să stingi lumina, uită-te în sus. Nu ca să găsești ce e de reparat. Ci ca să vezi ce ți-ar plăcea să vezi acolo, în fiecare seară, de acum înainte.
Poate e doar alb. Dar să fie un alb pe care l-ai ales.
Casa nu se termină la înălțimea ochilor tăi – se termină acolo unde îndrăznești să privești.
Lasă un răspuns